Declinul sportului românesc

Sportul românesc a suferit o  nouă cruntă dezămăgire la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Glasgow. Plecată cu pretenții la podiumul mondial în cât mai multe probe , delegația României a reușit să se califice doar în trei finale mondiale: Larisa Iordache, Laura Jurca și Cristian Bățagă la individual compus( cu evoluții modeste) și octuplul campion mondial Marian Drăgulesc, aflat la prima competiție importantă după revenire, a reușit să se califice în finala de la sărituri cu al treilea punctaj, la distanță foarte mică de locurile fruntașe. Cel mai usturător eșec le are în prim plan pe fete care pentru prima dată în istorie nu s-au calificat în finala pe echipe sau în vreo finală pe aparate.

Deși toate speranțele se puneau în multipla campioană europeană Larisa Iordache , aceasta a ratat complet evoluția din calificări nereușind să-și arate exercițiile cu dificultate de la bârnă și sol. Ea  are șansa de a mai repara din imaginea șifonată a fetelor joi în finala de la individual compus unde, deși calificată doar cu al 16 lea punctaj, ar putea realiza un rezultat mult mai bun dacă reușește să-și stăpânească emoțiile și să-și realizeze integralele la adevarata valoare.

Acum speranțele românilor se pun tot în membrul vechii generații- Marian Drăgulescu. „Marocanul” a revenit în acest an în competițiile oficiale cu intenția clară: o medalie olimpică de aur la Rio-singura care-i lipsește din palmares Marian având  în palmares o medalie de argint și două de bronz la olimpiadă,  8 titluri mondiale și o medalie de argint dar și 9 titluri europene plus 3 medalii de argint și 2 de bronz. Revenit de puțin timp în sala de gimnastică acesta încearcă inventarea unei noi sărituri care să-i poarte numele după cea existentă în prezent și care este executată de foarte mulți gimnaști. Noua săritură se dorește  a fi una mai valoroasă care să-i crească șsansele la prima poziție a podiumului mondial și olimpic. Acesta s-a calificat cu a treia notă în finala de duminică 15.416 fiind devansat doar de coreeanul Ri 15.524 și de rusul Abliazin 15.483 ceea ce face ca finala să fie una deschisă acuratețea execuțiilor contând în stabilirea campionului mondial.

Revenirea sa este cu atât mai îmbucurătoare cu cât actuala generație nu reușește să le înlocuiască cu brio pe cele anterioare atât la fete cât și la băieți. Dacă tripla campioană de la Atena, Cătălina Ponor, nu s-ar fi accidentat înainte de mondiale atunci se putea spune cu siguranță că gimnastica românească trăiește doar  prin vechile glorii și din amintiri.

Din păcate asistăm tot mai mult la declinul sportului românesc chiar și în sporturile olimpice care ne-au adus atâtea satisfacții până acum. După ce echipajul feminin  de 8+1  de canotaj a ratat calificarea la Rio 2016 acum alte sporturi importante sunt aproape de aceași „performanță”: echipele de gimanastică vor trebui să participe la turneul preolimpic din primăvară pentru a prinde unul din ultimele patru locuri libere în timp ce alte discipline ca handbal feminin, tir, înot sau kaiac canoe sunt destul de departe de calificare ceea ce face ca repetarea performanțelor de la olimpiadele precedente să devină practic imposibile. 

Acesta este din păcate una din consecințele  unui sistem sportiv tot mai bolnav. Lipsa investițiilor majore în infrastructură, în centrele de copii si juniori,i câmpul de selecție tot mai restrâns dar și corupția  tot mare fac ca viitorul sportului românesc să fie unul sumbru.

Fetele "distrate" ale tenisului

Sorana Cîrstea, cea mai bine clasată jucătoare din România, este şi cea mai mediatizată jucătoare de la noi, chiar dacă uneori i se acordă mai multă atenţie decât ar trebui.

Având privilegiul de a se naşte într-o familie cu o situaţie financiară peste medie, românca a beneficiat de  toate facilităţiile pentru a face performanţă. Poate tocmai lipsa sacrificiilor pe care unii le-au făcut pentru a ajunge în top, o fac să nu conştientizeze că ar trebui să pună tenisul pe primul plan şi să lase viaţa extrasportivă pentru mai încolo.

Ajunsă în echipa Adidas unde a avut toate condiţiile pentru a face performanţă, Sorana alternează momentele bune cu cele rele. Fizicul şi loviturile pe care le are ar trebui să o ajute să urce în top, dar niciodată nu a ajuns în top 20 deşi a fost de multe ori aproape.

            Cei care mă cunosc ştiu că nu sunt fana Soranei. Aproape deloc. Dar nu întotdeauna a fost aşa. Ca şi în cazul echipei naţionale de fotbal m-am săturat să aştept de la ea constanţă, modestie şi rezultate. Doar eu ştiu cât de ferictă am fost când le-a învins pe Wozniacki şi Jankovic la Roland Garros sau când a câştigat la Tashkent. Însă acele rezultate nu au fost confirmate ulterior...

            Atenţia media care i se acordă a făcut-o să se învârtă în cele mai selecte cercuri din tenisul feminim. Dacă la începutul senioratului se declara cea mai bună prietenă a lui Wozniacki, deşi nu am auzit niciodată de la daneză asta, acum Sorana s-a împrietenit cu o altă jucătoare care punctează cel mai mult doar la impresie artistică, Ana Ivanovic. Sârboaica are un Mare Slam şi e fost nr 1 mondial, dar perioada sa de glorie s-a dus aşa cum a şi venit. Inconstanţa de pe terenul de tenis s-a datorat şi vieţii personale din afara terenului una destul de dezorganizată, ea schimbând iubiţii ca pe rachete, ca să rămânem la tenis.

            Această mare prietenie de care Sorana aduce aminte, în aceste zile, pe blogul WTA nu este benefică româncei dar nici sârboaicei. Există un proverb românesc "Spune-mi cu cine umbli ca sa-ti spun cine esti!" Acesta se aplică foarte bine celor două.

            Întrebată ce ar lua pe o insulă pustie Sorana a declarat fărără ezitare că pe Ana. Ea a declarat că au multe lucruri în comun de la mediu , educaţie şi familie. Şi totuşi...dacă au atâtea lucruri în comun de ce nu fac şi performanţă?  Ar trebui să fie un ţel comun în care să se sprijine.

            Nu ştiu dacă aţi observat dar am urmărit evoluţia celor două când sunt la acelaşi turneu. De obicei cât avansează una avansează şi cealaltă. Aşa a fost cazul şi azi noapte. Sorana a fost învinsă de Jankovic iar Ana de Errani, meciuri în care ar fi trebuit să bată dacă erau cu gândul  la tenisul. Probabil Sorana sărbătorit prea mult victoria cu Kerber, altfel nu se explică câştigarea a patru gameuri în tot meciul, cu o jucătoare care nu este în formă. Venită la Linz anul trecut în clubul Ana- Sorana, Tamira nici ea nu se regăseşte în acest an...

            În acelaşi interviu de pe situl WTA a mai fost întrebată cine ar vrea să fie pentru o zi. Răspunsul său Rihanna demonstrează că într-adevăr lumea ei e una a distracţie. Rihanna a fost modestă la începuturile carierei, provenind dintr-o familie săracă, dar imediat ce faima a cuprins-o viaţa sa s-a schimbat şi nu tocmai în bine, fiind acum permanent în atenţia presei de scandal. E adevărat că a menţionat că ar vrea să poarte o discuţie cu Ayrton Senna sau prinţesa Diana, care au lăsat mai mult în urma lor, dar şi atunci a treia persoană amintită a fost Rihanna.

            Nu pot spune că celelalte jucătoare sunt constante în evoluţiile lor. Monica, Irina, Simona au făcut şi ele la rândul lor prostii dar măcar ele nu încearcă să fie mereu în atenţia presei în toate felurile. Sorana este o jucătoare talentată dar doar cu talent nu faci nimic. Munca ocupă un loc important. Nu zic că nu munceşte fzic şi tactic dar trebuie să lucreze la psihic şi să înţeleagă că doar cu o victorie nu ajunge nicăieri ci doar prin constanţă.

          O altă lecţie importantă pe care trebuie să o înveţe este cea a modestiei. Roger Federer, Rafael Nadal, Kim Clijsters, Agnieska Radwanska  sau Sara Errani au demonstrat prin carierele lor mai mult sau mai puţin prolifice că se poate face performanţă dacă îţi pui în valoare talentul prin muncă şi printr-o atitudine modestă indiferent de poziţia pe care o ocupi în clasament.

Sorana Cîrstea în optimi la Miami!

Sorana Cîrstea, nr 27 mondial, s-a calificat în optimile turneului de la Miami după ce a învins-o surprinzător de uşor pe Angelique Kerber, nr 6 mondial, 6-4 6-0.

După un început de meci strâns, echilibrul s-a rupt în gameul al 10-lea, germanca nereuşind să îţi ţină serva pentru a evita pierderea setului. Lucrurile au continuat foarte bine pentru româncă, Sorana reuşind trei breakuri în setul al doilea, fără a-şi ceda serviciul în tot meciul, reuşind să încheie meciul după doar o oră de joc.

Un joc bun din partea româncei dacă ţinem cont că în primul meci al său de la Miami, în turul 2, a avut mari probleme cu o jucătoare mai slab cotată, iberica Soler Espinosa, dar şi din cauza  condiţiilor la Miami care nu sunt  cele mai bune vântul punând mari probleme azi jucătorilor după ce zilele trecuta căldura iar mai apoi desele întreruperi cauzate de ploaie au creat puţin haos în rândul jucătorilor şi fanilor.

A fost cea de a doua confruntare directă dintre cele două, prima dispută revenindu-i lui Kerber în ianuarie 2012 la Hobart.

Pentru un loc în sferturile de finală, românca va evolua contra Jelenei Jankovic care a reuşit la rândul ei o surpriză, câştigând în faţa Nadiei Petrova 7-6 6-4.

Sorana s-a întânit de trei ori în carieră cu Jelena Jankovic, scorul fiind de 2-1 pentru compatrioata noastră.  Victoriile Soranei au venit pe zgură la Roma 2012 şi Roland Garros 2009, în timp ce sârboaica s-a impus la Dallas anul trecut pe hard.

Românca demonstrează încă o dată că ştie să joace bine meciurile cu jucătoare de top 10 chiar dacă inconstanţa (înfrângerile la jucătoare mai slab cotate) o împiedică să urce mai mult în clasament. Alte victime ale Soranei din top 10 au fost de-a lungul timpului Agnieska Radwanska, Caroline Wozniacki, Samantha Stosur, Marion Bartoli şi Na Li. Pentru performanţa sa, Sorana Cîrstea va primi 90 de puncte WTA şi 47 270 de dolari.

Astfel, şirul surprizelor din cadrul turneului feminin de la Miami continuă, dintre capii de serie fiind eliminate ieri Kvitova şi Wozniacki, iar Azarenka a declarat forfait din cauza unei accidentări la gleznă.

Tot pentru un loc în optimile de finală va juca în această noapte şi Simona Halep care va juca cu finalista de la Roland Grros 2012, Sara Errani.

Jucătorii de tenis şi comorile lor cele mai de preţ- copiii

Viaţa de sportiv este una plină de neprevăzut, în care azi poţi fii cel mai bun iar mâine totul se poate termina nu neapărat în glorie. Pentru jucătorii de tenis este important să ştie că au o familie care îi sprijină în fiecare moment al carierei lor. Dacă la început sprjinul lor sunt părinţii pe parcursul anilor apar partenerii de viaţă cu care îşi întemeiază o familie.

Există jucătoare sau jucători de tenis care s-au împlinit atât în plan sportiv cât şi în plan personal. Iată câteva astfel de exemple:

1.       Steffi Graff- Andre Agassi- cu cele 30 de titluri de Mare Slam de simplu combinate şi ambii foşti lideri mondiali, cei doi reprezintă cel mai prolific cuplu din acest punct de vedere. Cei doi s-au căsătorit pe 22 octombrie 2003 şi au doi copii: Jaden Gil (26 octombrie 2001)  şi Jas Elle ( 3 octombrie 2003). Germanca a fost alături de soţul său în ultimii ani ai carierei prin prezenţa la majoritatea turneelor sale.

2.      Mirka Vavrinec/ Roger Federer- cu siguranţă cel mai mediatizat cuplu al tenisului se poate mândri cu o longevitate de aproape 12 ani. Cei doi s-au cunoscut cu prilejul Jocurilor Olimpice de la Sidney din 2000 iar în aprilie 2009 cei doi s-au căsătorit. Pe 23 iulie 2009 s-au născut, probabil, cele mai cunoscute gemene ale tenisului mondial Myla Rose şi Charlene Riva. Cele două fetiţe îşi însoţesc alături de mama lor tatăl în aproape turneele din circuitul masculin, fiind permanent ţinta fotografilor din întreaga lume.

3.      Cea mai de succes mămică din tenisul feminin este, cu siguranţă, Kim Clijsters (41 de titluri WTA). Kim a câştigat înainte de a deveni mamă un singur turneu de Mare Slam, având alte 4 finale pierdute..Jada Elle Clijsters Lynch s-a născut pe 27 februarie 2008, la doar 7 luni de la căsătoria lui Kim cu Bryan Lynch, un fost baschetbalist american. După naşterea fiicei sale, Kim a câştigat 3 turnee de Mare Slam, un Turneu al Campioanelor şi a devenit prima jucătoare de tenis care ocupă locul 1 în lume din postura de mamă. Pe 25 februarie 2013 Kim a anunţat că va fi din nou mămică.

4.      O altă jucătoare care are o familie împlinită după o carieră reuşită este Lindsay Davenport. Americanca, deşinătoare a 3 turnee de Mare Slam şi a poziţiei de lider mondial, a devenit pentru prima dată mamă pe 10 iunie 2007 când a venit pe lume fiul său Jonathan. La câteva luni de la naşterea fiului său, a revenit în circuit pentru a câştiga două titluri în 2007 la Bali şi Quebec pentru ca în 2008 să câştige la Auckland şi Memphis. În ianuarie 2009 a declarat forfait turneului de la Australian Open, anunţând că este însărcinată cu al doilea său copil, fetiţa Lauren născându-se pe 27 iunie 2009. În 2010 a revenit în competiţiile de dublu iar în 2011 a câştigat alături de Martina Hingis turneul rezervat legendelor la Roland Garros şi Wimbledon. În 2012 participarea sa la alte turnee demonstrative a fost împiedicată de naşterea celei de a doua fiice Kaya-16 ianuarie 2012.

5.      Rusoaica Anastasia Myskina a surprins pe toată lumea în 2004 când a devenit prima rusoaică ce se impune într-un turneu de Mare Slam, câştigând finala de la Roland Garros în faţa Elenei Dementieva. Rusoaica a câştigat 10 titluri în cariera sa, a ocupat locul 2 în ierarhia mondială şi nu a mai jucat tenis din 2007. În acest timp ea a devenit mamă a trei băieţi Zhenya-28 aprilie 2008, Gergy-august 2010 şi Pavel- 1 martie 2012.

6.      Ultima venită pe lista mămicilor din tenis este Justine Henin. Belgianca a câştigat în cariera sa 7 titluri de Mare Slam şi a dominat tenisul feminin împreună cu rivala sa Kim Clijsters între 2003-2007. Retrasă în 2011, după o revenire de scurtă durată, Justine este din 20 martie 2013 mama unei fetiţe Lalie.

7.       Tenismanul cu cea mai numeroasă familie este Lleyton Hewitt. Câştigător a două titluri de mare Slam, cel mai tânăr nr 1 din istoria tenisului masculin, a trecut cu bine peste despărţirea de Kim Clijsters de la finalul anului 2004, refăcându-şi viaţa cu actriţa Rebecca Cartwright, cu care are trei copii Mia Rebecca (29 noiembrie 2005), Cruz Lleyton (11 decembrie 2008) şi Ava Sidney (19 octombrie 2010). Cei doi s-au căsătorit în 2005 după doar câteva săptămâni de relaţie, fiind una din cele mai solide relaţii din sport. Cei trei copiii şi mama lor sunt alături de tatăl lor în special în turneele din Australia de la începutul anului.

8.      Jumătatea celei mai bune perechi de dublu masculin, Bob Bryan este ferictul tată a unei fetiţe- Micaela, născută pe 26 februarie 2012. Împreună cu mama sa Michelle, micuţa îşi însoţeşte tatăl şi unchiul la toate turneele, fiind cea mai activă dintre copiii jucătorilor de tenis atât în relaţia cu ceilalţi jucători dar şi cu fanii, ea având chiar şi un cont de twitter, unde împărtăşeşte fanilor din întreaga lume experienţele sale din circuit.

9.      Sârbul Nenad Zjimonic, fost nr 1 mondial la dublu şi câştigător a 47 de turnee ATP, este din 4 decembrie 2008 tatăl a doi copii, gemenii Leon şi Luna. În acelaşi an, la interval de doar câteva zile, partenerul său de atunci, Daniel Nestor (80 de titluri dintre care 8 de Mare Slam) a devenit tatăl unei fetiţe Tiana Alexia pe 15 decembrie 2008.

10.  Dintre jucătorii francezii, merită amintiţi Michael Llodra şi Gilles Simon. Llodra, deţinător a 5 titluri la simplu şi 25 la dublu, are o fetiţă Manon-23 martie 2004 şi un băieţel Teo- 5 septembrie 2007, cei doi copii sărbătorind alături de tatăl lor victoria dublă de la Marseille din 2010. Compatriotul său, Gilles Simon a devenit tată pe 2 septembrie 2010 în timpul turneului de la US OPEN, băiatul Timothee născându-se cu o lună mai devreme.

11.  Germanul Tommy Haas, fost nr 2 mondial şi câştigător a 13 titluri ATP, este tatăl Valentinei, născută pe 15 noiembrie 2010. Haas a declarat în repetate rânduri că doreşte să joace cât mai mult tenis pentru ca fetiţa sa să îl poată vedea pe teren.

12.  Campion olimpic în 2008 la dublu alături de Roger Federer, Stanislas Wawrinka a devenit tatăl unei fetiţe – Alexia pe 12 februarie 2010. Deşi s-a despărţit de mama fetiţei sale, el păstrează o relaţie bună cu aceasta pentru binele copilului.

13.  Câştigător al Cupei Davis, croatul Ivan Ljubicic s-a retras anul trecut din circuit pentru a petre mai mult timp cu familia. Croatul este tată a doi copii Rijeka- 5 noiembrie 2008 şi Zara- 29 noiembrie 2011. Ljubicic a rămas în lumea tenisului şi după retragere, el fiind în acest moment agentul lui Tomas Berdych.

14.  Câştigător al Turneului Campionilor în 2009, rusul Nikolay Davydenko este unul din noii veniţi în rândul taţilor din circuit. Soţia sa Irina a adus-o pe lume pe Ekaterina în aprilie 2012. Tot îm această categorie se află şi  Robin Soderling. Suedezul, fost nr 5 mondial, nu a mai jucat tenis din iulie 2011 din cauza mononucleozei de care a suferit. Această perioadă a fost una de bun augur pe plan familial, pe 12 octombrie 2012 el devenind tatăl unei fetiţe Olivia.

15.   Ultimul cuplu din tenis ajuns pe această listă este cel dintre fosta jucătoare croată Karolina Sprem şi cipriotul Marcos Baghdadis. Cei doi s-au căsătorit pe 14 iulie 2012, iar pe 20 octombrie 2012 s-a născut fiica lor Zahara. Marcos a trebuit să aştepte câteva zile pentru a-şi vedea fata, el aflându-se la Stockholm în momentul naşterii sale.

Vreau naţionala înapoi !

Naţionala de fotbal a României îşi joacă, probabil, în următoarele 5 zile calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia. Această generaţie ne este datoare, atât de mult încât nu ştiu dacă o posibilă reuşită va şterge toate frustrările şi dezamăgirile din ultimii 16 ani.

            Ultimul mondial la care am fost a fost Franţa 1998, an în care aveam doar 10 ani dar de la care îmi amintesc foarte bine meciurile naţionalei conduse  de Hagi din teren. Victoria 1-0 contra Columbiei, marea victorie cu Anglia 2-1, goluri Viorel Moldovan şi Dan Petrescu şi egalul cu Tunisia iar apoi înfrângerea cu Croaţia reprezintă istoria ultimei participări ale tricolorilor la mondiale. A fost cu siguranţă momentul în care am început să am fotbalul iar mai apoi sportul în sânge.

            După barajul de coşmar cu Slovenia în urma căruia am ratat prezenţa în Asia, apoi absenţa din Germania şi Africa de Sud, fanii echipei naţionale au trebuit să-şi găsească consolarea în performanţele altor echipe.

            Acum naţionala condusă de pe bancă de Victor Piţurcă şi din teren de Mutu şi noua generaţie trebuie să demonstreze că avem forţa să revenim în lumea bună a fotbalului. Meciurile cu Ungaria şi Olanda poate reprezenta o nouă bornă pentru fotbalul românesc.

            Cu acelaşi număr de puncte, 9, cele două vecine îşi dispută locul 2 în grupă, joc în care mai poate intra circumstanţial şi Turcia. Ambele echipe au pierdut cu acelaşi scor 1-4 cu olandezii, care ne-au arătat că sunt stăpânii grupei.

            În meciurile directe România s-a impus 5 întâlniri reuşind de fuecare dată să nu prmească nici un gol, ultima victorie a Ungariei datând din 1981 (1-0). Ultima întâlnire oficială la Budapesta a fost câştigată de tricolori 2-0 după o dublă a lui Marius Niculae.

            Cu siguranţă echipa României este mult mai valoroasă la această oră, mai ales individual, faţă de adversara sa.  Jucători ca Mutu, Torje, Tătătuşanu, Stancu dar şi nucleul jucătorilor de la Steaua care sunt într-o formă bună, au teoretic prima şansă în acest meci.

            Rezultatele neconvingătoare din ultimii ani m-au făcut să mă îndepărtez de naţională, să nu mai aştept cu nerăbdare orice meci, să nu mai trăiesc acea euforie la fiecare meci al său. După rezultatele bune din 1998 si 2000, am ajuns să devin indiferentă pentru ca rezultatele să nu mă mai doară. Doar eu ştiu câte lacrimi am vărsat după meciul cu Slovenia iar mai apoi după cel cu Danemarca de la Copenhaga.

           

            Vreau să simt din nou că naţionala e din nou a noastră a tuturor, vreau să cred din nou că putem face  rezultate bune care să ne ducă la Mondiale şi vreau să sper că nu ne vom mai amărî zilele cu o calificare ratată în ultimul meci.

            HAI ROMÂNIA !

           

Oltchim, echipa cui ?

Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a calificat sâmbătă în semifinalele Champions League, pentru a patra oară în şase ani. Da, sâmbătă când rusoaicele de la Zvezda ne-au dăruit calificarea în penultimul act, ceea ce trebuia să le facă pe fete să fie relaxate în meciul de duminică unde trebuiau să se impună la cel puţin 5 goluri pentru a evita Gyor în semifinale. Dar, cum spune proverbul s-a înecat la mal ca românul.

După o primă repriză începută magnific, 7-4, dar încheiată dramatic, 9-12, fetele s-au trezit în a doua repriză, însă pera târziu. 23-20 un scor care ne facem să ne zgâriem pe ochi pentru că doar un gol ne despărţea de Larvik, o echipă, cică, mult mai accesibilă în dauna lui Gyor.

Bestia negra Gyor se întoarce. Cu o echipă mai puternică ca oricând, echipa maghiară a mers ceas în acest an, câştigând toate meciurile, unele la diferente astronomice, iar unele cu rezervele. Noi ca popor suntem, deobicei, anti Ungaria. Nu  are sens să dezvolt aici..

Dar nimeni nu spune un lucru atât de evident încât doare dacă eşti mai tradiţionalist ca să nu zic naţionalist. Fiecare echipă din cele două are foarte puţine jucătoare de valoare care nu sunt străine.  La Oltchim din jucătoarele romance se remarcă doar Ungureanu, Manea, Neagu( dar ea e accidentată) şi poate Curea, în timp ce la Gyor marea vedetă Anita Görbicz şi urmaşa sa Viktória Rédei Soós sunt singurele maghiare care fac faţă în acest moment la echipă.

Greul este dus de străine: Bulatovic, Barbosa, Pineau, Managarova, Navarro- la Oltchim, în timp ce la vecini  Lunde, Radicevic, Loke, Amorim şi Lekic  fac legea.

Da, recunosc că de felul meu sunt mai tradiţionalistă şi patrioată şi probabil de aceea nu îmi mai place sau nu mai sufăr atât de mult pentru Olchim, cum o făceam pe vrea lui Tadici când nucleul era românesc. E la modă acum în sportul mundial ca stranierii să domine o echipă dar uneori ei te lasă la greu şi nu se implică mai mult decât trebuie în viaţa echipei.

O echipă plină de străini a avut şi Arsenal, care în unele meciuri alinia o echipă fără nici un englez; Real Madrid are de asemenea mulţi străini ceea ce a dus la formare aunor bisericuţe în sânul echipei. În schimb Barcelona, are străini dar predomină jucătorii formaţi la Academia sa. Acest lucru s-a văzut şi la echipele româneşti angrenate în Europa. Dacă Steaua a jucat predominat cu români, care în meciurile europene s-au implicat foarte mult şi sentimental, la CFR Cluj sutuaţia e total opusă. După ce au ieşit din Champions League, străinilor de la echipă li s-a părut că au jucat bine cu Inter deşi au încasat 5 goluri fără să dea vreunul, fără a da cred eu total pe teren.

Acesta este tristul adevăr Oltchim reprezintă România dar un este o echipă de românce. Dacă s-ar fi avut încredere în jucătoarele noastre nu s-ar mai fi investit atâţia bani pentru a aduce jucătoare străine, carea cum îşi depun imediat memorii pentru a pleca la neplata salariilor. Deja se ştie că toate stranierele vor pelca, astfel că la anul echipa probabil un va mai exista pe harta handbalului european. Sigur, vina o au şi conducătorii care un au ştiut să aprecieze bugetul necesar pentru acest an şi au creat disensiuni la echipă prin diferenţierea străinelor de românce.  

Echipa maghiară a investit enorm pentru visul Champions League. Cu un buget infinit mai mare decât cel al lui Oltchim, cu salarii bune (15000 de euro pentru titular lunar) şi plătite la timp, Gyor se poate baza pe străine pentru că acestea dacă sunt plătite îşi fac şi treaba. În termeni istorici  acestea ar fi nişte mercenare, un termen prea dur zic eu în contextual actual. În încercarea de a face o echipă maghiară, mai multe jucătoare vor pleca la vară: Lekic şi Radicevic deja au anunţat că vor pleca, în timp ce aducerea lui Bulatovic este încă un zvon.

Rămasă doar cu un pivot, după plecarea lui Gâlcă cu scandal, şi cu multe probleme de tot felul  în cadrul lotului, Oltchim va încerca imposibilul. O calificare în finala competiţiei ar fi un vis frumos dar nerealizabil, cred eu, în acest moment. Chiar dacă ar fi jucat cu Larvik, cred că ar fi avut aceaşi soartă. Echipa maghiară este în acest momento peste echipa vâlceană la toate capitolele şi cred că Oltchim  ar putea să se califice în finală doar dacă Gyor o pierde.

S-a văzut şi anul trecut la Campionatele Europene că handbalul maghiar este peste cel românesc şi că în lipsa unor investiţii în sportul românesc în infrastructură aceată semifinală este, deja, un rezultat foarte bun de care ar trebui să fim mândrii ca ţară, dar în acelaşi timp ar trebui să încercăm să privim şi spre viitor, care este unul destul de sumbru din păcate. 

Triplă la Indian Wells pentru Rafa la revenire!

Ce poate fi mai frumos după luni întregi de întrebări, aşteptări şi supoziţii, unele mai răutăcioase decât altele, decât să spui Vamos Rafa şi să saluţi performanţele, incredibile considerate de unii, pe care ibericul le-a realizat fupă 7 luni de absenţă?

Chiar dacă îşi are locul scris deja în cartea de istorie a tenisului masculin mondial, Rafa a mai adăugat câteva file şi câteva repere. La fel ca Messi, în lumea fotbalului, Rafa dar şi partenerii săi din top 4 scriu pagini de istorie în fiecare zi prin realizările şi recordurile lor: 53 de titluri, 22 de Masters, 11 de Mare Slam, 3 în 4 turnee jucate de la revenire, arată că Rafa's back in business.

Recunosc că şi eu, ca mare fană Rafa, nu am crezut într-un asemenea scenariu. Da, Vina del Mar, Sao Paolo şi Acapulco nu sunt turnee mari, dar au fost o bună încălzire pentru Matador. Dacă la Vina del Mar, de abia se mişca pe teren şi părea că a uitat elementele de bază ale tenisului, revenirea s-a consolidat de la meci la meci.

Azi noapte Rafa a câştigat primul său turneu pe hard după 2 ani şi jumătate (Tokyo 2010) şi al treilea la Indian Wells (2007, 2009). Mulţi au spus că a avut adversari uşori până în această fază, cu un Roger rănit, un Tomas complexat şi un Juan Martin obosit după maratoanele cu Andy şi Nole. Dar nu trebuie să uităm că nu el a realizat tragerea la sorţi şi nu el a făcut programul meciurilor. 

Prezenţa sa la turneu a fost o incertitudine până în ultimul moment dat iată că decizia de a juca a fost una foarte inspirată. Rafa a venit însoţit de echipa sa, dar fără unchiul Toni, cu scopul de a juca cât mai multe meciuri pe hard şi de a vedea cum se comportă celebrul său genunchi pe hard. Cred că cele mai neplăcute momente la acest turneu pentru Rafa au fost întrebările, unele pertinente, ale ziariştilor care la fiecare conferinţă de presă l-au întrebat ce face genunchiul, de parcă ar fi întrebat ce îi face familia. 

Testul cel mai important a fost trecut aseară: fizic, pshihic, tactic Rafa a jucat foarte bine în momentele importante ale meciului. Pornit ca din puşcă cu un 3-0 rapid dar şi cu mingi de 4-0 sau 4-1, ibericul s-a relaxat, reuşind să mai câştige doar un game în următoarele 7 din set, pentru a-i permite argentinianului Del Potro să câştige primul set. Singura şansă pentru Del Potro aseară ar fi fost o victorie în minimum de seturi, efortul fizic după meciurile consecutive cu Murray şi Djokovic fiind vizibile o dată cu trecerea timpului.

Rafa s-a trezit la viaţă la scorul de 3-1 pentru adversar în setul secund. Cu mingi mult mai agresive şi lovituri câştigătoare, spaniolul a reuşit sâ câştige şi el 5 gameuri consecutive pentru a duce meciul înr-un decisiv, care avea să se joace într-o singură direcţie.

Argentinianul a luptat, cu succes, 10 minute în debutul setului pentru a-şi ţine serviciul, dar l-a a doua şansă avută, la 1-1, Rafa nu a mai iertat reuşind un break  care s-a dovedit decisiv pentru soarta meciului. Spaniolul nu a avut nici o problemă în a-şi face serviciul pe tot parcursul setului ceea ce i-a uşurat meciul. La 5-3 şi 0-40 , argentinianul a găsit forţa de a câştiga 5 mingi consecutive pentru a-şi împinge adversarul să servească pentru meci, realizare cu succes a spaniolului în cele din urmă.

Finalul meciului l-a găsit pe Rafa întins pe teren, într-o stare de euforie şi fericire pe care nu am mai văzut-o demult la el. Îmbrăţişars cu toţi cei din loja sa şi manifestările sale mi-au adus aminte de Kim la US OPEN 2005, belgianca reuşind atunci să câştige primul său turneu de Mare Slam, după atâtea finale pierdute.

Indian Wells 2013 reprezintă un moment de eliberare pentru Rafa. Este momentul când realizează că poate să joace, încă, cu cei din top 5 şi că munca depusă în aceste 7 luni de zile nu a fost zadarnică.  Turneul american împreună cu cele sud americane jucate de la revenire, pot însemna începutul unei noi pagini în cariera fructoasă a ibericului. O chiar a treia carieră după pauzele din 2009 şi mai ales cea din 2012. Mulţi se întreabă dacă Rafa va mai reuşi vreodată să câştige vreun Mare Slam şi dacă va mai reuşi să învingă jucători de top. Cred că acest turneu răspunde afirmativ la această întrebare care a stat pe buzele tuturor aproape un an.

Turneul de la Indian Wells reprezintă o confirmare şi pentru Juan Martin Del Potro. După accidentarea de la încheietura mâinii stângi şi un 2010 complet ratat din această cauză, Juan pare că revine la forma care l-a ajutat să câştige US OPEN 2009. Cu victorii la Federer, Djokovic şi Murry în ultimele luni şi cu turnee câştigate la Basel şi Rotterdam, uriaşul blând al tenisului masculin demonstrează că-şi merită locul în topul mondial şi că este un adversar de temut pentru toţi adversarii.

Circuitul masculin şi feminin se mută la Miami unde din păcate vom avea câteva absenţe. În turneul masculin cele mai sonore nume absente vor fi Federer, Nadal, Wawrinka, Gulbis, Stepanek, Nishikori, în timp ce în turneul feminin sunt incerte prezenţele Azarenkăi şi lui Stosur după accidentările suferite la Indian Wells.